Efectul neașteptat al bidonului de plastic pentru laptele Zuzu

Efectul neașteptat al bidonului de plastic pentru laptele Zuzu
Publicat: 16/04/2016, 10:34

Bidonul de plastic cu mâner de 1,8 litri este un ambalaj unic în prezent pe piață, dar popular pe piața Americii de Nord. După lansarea bidonului mare, compania a dezvoltat o gamă de noi ambalaje de un litru și de 500 ml.

Gama de ambalaje dispune de gramaje diferite de cele existente până în prezent pe piață, la care se adaugă funcționalitatea. Sunt ușor de manevrat, au o curgere fină și se așază bine în ușa frigiderului. Sunt destinate consumatorilor care preferă fie volume mari, fie mobilitate.

Lansarea noului ambalaj a adus în perioada ianuarie – septembrie 2014 o creștere de 5% în volum și 14% în valoare pentru Albalact pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Albalact a decis să adopte noile ambalaje după o analiză a obiceiurilor de consum și a dorințelor consumatorilor. Designul întregii game a fost dezvoltat împreună cu producătorul austriac de ambalaje Greiner, ținând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, de funcționalitate, de aspectul curgerii și de ergonomia mânerului. Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar investiția inițială s-a ridicat la 500.000 de euro.

Citește în continuare pe businessmagazin.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Klaus Iohannis a promulgat legea care îi protejează pe cei care fac evaziune fiscală sub...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu...
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii